Biserica noastră o are ca ocrotitoare pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin Praznicul Adormirii Maicii Domnului, şi îşi serbează hramul în fiecare an la 15 august.

Si în acest an, în ajunul sărbătorii, în seara zilei de 14 august, se va săvârşi, începând cu ora 18.00, Vecernia Mare şi Prohodul Maicii Domnului, înconjurându-se biserica cu Sfântul Epitaf. Slujba va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, alături de Părintele Paroh Gheorghe Borca şi de un sobor de preoţi şi diaconi slujitori.
Duminică, 15 august, orele 11.00 Liturghia Arhierească săvârşită de către Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie şi soborul de preoţi şi diaconi, iar după slujbă se va organiza o procesiune la locul pe care se înalţă noua biserică a parohiei noastre cu hramul Adormirea Maicii Domnului. După rânduiala Bisericii noastre, la Liturghia hramului vor fi pomeniţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş. La final se va organiza îndătinata agapă frăţească.
Prin urmare, sunteţi invitaţi la sărbătoarea hramului Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Bredäng – Stockholm; Bredängsvägen 260; 127 02 Skärholmen, prin participarea la slujbele speciale rânduite cu acest prilej binecuvântat.

Știri Frăția

Hramul Bisericii

News image

Biserica noastră o are ca ocro... Citește mai mult

Frăția | Marţi, 10 August 2010

Procesiunea slujbei de Înviere

News image

Procesiunea slujbei de Înviere... Citește mai mult

Frăția | Vineri, 2 Aprilie 2010

Campanie în sprijinul ridicării primei b

Asociaţia Culturală Româno-sue... Citește mai mult

Frăția | Marţi, 9 Martie 2010

Sarbatori fericite!

News image

În aceste zile binecuvântate, ... Citește mai mult

| Marţi, 22 Decembrie 2009

Basme fermecate

News image

Curtea Veche Publishing a lans... Citește mai mult

| Vineri, 2 Octombrie 2009

Stiri Activ Spirit

Activ Spirit

Filiala de tineret a Asociat... Citește mai mult

Administrator | Joi, 1 Octombrie 2009

Conturi bancare